Femeile sunt tot mai afectate de violenţa în familie, care face mai multe victime decât accidentele rutiere şi malaria la un loc. Numărul cazurilor înregistrate este în creştere şi în România.
Un material publicat la începutul acestui an, în dailymail.co.uk, anunţa că proaspăt instalata criză şi sărbătorile de iarnă aproape au dublat cazurile de violenţă conjugală în Marea Britanie. În România, statisticile arată că femeile reprezintă mai mult de 80% din cazurile de violenţă fizică, iar acest lucru este valabil pe parcursul întregului an, fără a fi nevoie de vreo criză. În 2008, numărul persoanelor de sex feminin agresate în familie a crescut cu aproximativ 25%.
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei (ANPF), Mihaela Mostavi, a precizat că, din 2004, în România au fost înregistrate 44.300 de cazuri de femei victime ale violenţei domestice şi 633 de decese. La momentul prezentării bilanţului, în primele trei trimestre ale lui 2008, erau semnalate 8.484 de noi cazuri, aproape la fel ca în 2007, respectiv 8.787. „Numărul real însă este mult mai mare, în urma unui sondaj realizat în acest an stabilindu-se că ar fi vorba de 800.000 de victime“, declara Mihaela Mostavi.
Preşedinta ANPF a adăugat că, din numărul total de victime, 70% sunt femei şi, dintre acestea, 25% sunt minore. De asemenea, în primele cinci luni ale lui 2008, au avut loc cu 21,3 la sută mai multe violuri, urmate de moartea victimei, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007, peste 50 la sută dintre acestea fiind înregistrate în mediul rural.
Femeia pierde rolul de mamă
În aceste cazuri, creşterea copiilor este distorsionată şi capătă consecinţe dramatice. Acum, funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite, căci, într-o familie dominată de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile de bază – nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste – încep să fie neglijate.
Psihologii au observat că o mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirea esenţială necesară copilului – hrană, igienă, haine, sănătate fizică – sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale. Este copleşită de ruşine pentru ceea ce i se întâmplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie interpersonală, de teroare, de autoacuzaţii“, explică specialiştii. Femeia nu mai este capabilă să joace nici unul dintre rolurile impuse de viaţa familiei. Abuzul poate lua multe forme: verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri. În această atmosferă, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus, singur.
Copiii, afectaţi
Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă sunt victime indirecte, este mai intensă şi cu consecinţe profunde şi mai de durată decât în cazul celor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijării din partea părinţilor. Ei ajung să dezvolte o condiţie fizică şi comportamente ce-i fac uşor de recunoscut: au probleme fizice, boli inexplicabile, sunt expuşi la accidente în casă şi în afara ei, au o dezvoltare fizică mai lentă, probleme emoţionale şi mentale – anxietate mărită, simţământ de culpabilitate, frica de abandon, izolare, mânie, frica de răniri şi moarte; au, de asemenea, probleme psihologice – neîncredere în sine, depresie, manifestă probleme de comportament – agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi, probleme cu somnul, enurezie, bătăi, fuga de acasă, sarcini la vârste mici, mutilare, consum de droguri şi alcool, probleme şcolare – neîncredere, schimbări bruşte în performanţele şcolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale. De foarte multe ori, se identifică şi cu eroii negativi.
Specialiştii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române menţionează că un lucru mai puţin luat în considerare până acum este faptul că în rândul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, al tentativelor de suicid şi că pe primul loc în rândul cauzelor se află climatul familial deteriorat şi slaba comunicare.
Acuzatori şi superficiali
Experţii care cercetează această problemă sunt de acord că violenţa este un fenomen amplu, mult mai răspândit decât arată sondajele, pentru simplul fapt că multe acţiuni nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor. Familia care constituie un teren de manifestare a violenţei domestice devine mai puţin transparentă şi deschisă mediului social imediat: rude, vecini, prieteni, colegi. Este evidentă izolarea socială a acestor familii. Ele capătă o stigmă în ochii celorlalţi şi, în acelaşi timp, un sentiment de stigmă şi culpă care le face să se izoleze, mai spun specialiştii. Soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora să-şi poată mărturisi suferinţa şi, eventual, să poată primi un sprijin. Pe de altă parte, bărbaţii violenţi au ca şi caracteristici de personalitate lipsa abilităţilor şi a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenţi, a comunica în mediul intim al căminului devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celălalt, în vreme ce la locul de muncă rămâne o rutină de relaţionare superficială cu ceilalţi, un rol jucat în limitele orelor de serviciu.
Din punct de vedere clinic, violenţa domestică este definită ca o „ameninţare sau o provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de intimidări sau abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin; ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victimă, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie“.
